Acasă Sport Răsplata inedită a 3 fotbaliști care au marcat istoria Manchester City

Răsplata inedită a 3 fotbaliști care au marcat istoria Manchester City

0

Manchester City a devenit una dintre cele mai bune echipe din lume după ce a fost cumpărată în 2008 de către Abu Dhabi United Group. „Cetățenii” sunt cel mai de succes club englez din ultimii 10 ani, câștigând de cinci ori Premier League, de trei ori FA Cup și de șase ori Cupa Ligii, transmite SafeNews.md cu referire la digisport.ro.

Manchester City le va face statuie lui Sergio Aguero, David Silva și Vincent Kompany

Sergio Aguero, David Silva și Vincent Kompany au fost, probabil, cei mai emblematici jucători ai lui Manchester City de când echipa și-a schimbat patronajul.

Cei trei au contribuit la primul titlu în Anglia după o secetă de 44 de ani, cucerind trofeul în sezonul 2020/2021.

Campioana en-titre a hotărât să îi răsplătească pe cei trei fotbaliști prin a le construi câte o statuie fiecăruia, ele urmând să fie amplasate în jurul Stadionului Etihad.

Primii care se vor bucura de această onoare vor fi David Silva și Vincent Kompany.

Manchester City le va inaugura statuile înainte de meciul cu Arsenal, ce va avea loc sâmbătă.

Sculptura lui Sergio Aguero mai are de așteptat, ea urmând să fie finalizată și mai apoi prezentată abia anul viiitor.

„E întotdeauna frumos să fii apreciat pentru tot timpul pe care l-am petrecut la clubul acesta. Sunt conștient de magnitudinea și importanța faptului că voi avea o statuie acolo. Este un motiv de mândrie, ceva ce fanii vor putea să vadă la fiecare meci. Mi-aș dori ca și familia și fiul meu să treacă pe acolo și să rămână cu o amintire frumoasă.

Manchester City este clubul unde mi-am petrecut cei mai mulți ani din cariera profesională și unde am câștigat cele mai multe trofee. Iubesc această echipă.

Aș fi avut aceleași sentimente pentru ea chiar și dacă nu mi-ar fi făcut statuie”, a declarat David Silva, ajuns între timp la Real Sociedad.

Manchester City va face o ultimă ofertă pentru Harry Kane

Tottenham rămâne fermă pe poziții și refuză în continuare să-și lase vicecăpitanul să plece, chiar dacă a primit recent o ofertă de 150 de milioane de euro.

Conducerea de pe Etihad nu se lasă nici ea mai prejos și, conform publicației britanice The Independent, va face o ultimă ofertă în zilele următoare.

Suma se ridică la 180 de milioane de euro, bani ce ar urma să fie plătiți în mai multe tranșe.

Aceeași sursă a indicat faptul că patronul lui Tottenham, Daniel Levy, va fi dispus să înceapă negocierile pentru transfer, însă va mai cere niște bani în plus, sub formă de bonusuri.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.