Republica Moldova și Grecia își propun să consolideze cooperarea în domeniul culturii, cu accent pe protejarea patrimoniului, muzee, arheologie și dezvoltarea unor proiecte comune. Subiectele au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre ministrul Culturii, Dan Suruceanu, și ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos.
Potrivit Ministerului Culturii, discuțiile au vizat implementarea Memorandumului de cooperare în domeniul culturii și identificarea unor noi direcții de colaborare între cele două țări.
O atenție aparte a fost acordată experienței Greciei în protejarea și restaurarea patrimoniului cultural. Cele două părți au discutat despre posibilitatea dezvoltării schimburilor de experiență între specialiști, precum și despre cooperarea în domeniul muzeelor și arheologiei.
În acest context, oficialii au făcut referire și la vizita unei delegații din Grecia în Republica Moldova, desfășurată în perioada 2–7 iunie 2026. Vizita a inclus schimburi de experiență și bune practici cu specialiști, cadre didactice și studenți din domeniu.
Pe agenda întrevederii s-au aflat și organizarea unor instruiri și ateliere, dezvoltarea proiectelor comune și accesarea fondurilor europene și internaționale.
Chișinăul și Atena intenționează să consolideze și cooperarea în cadrul UNESCO și al Consiliului Europei.
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a subliniat necesitatea transformării dialogului dintre cele două țări în proiecte concrete, prin schimb de expertiză, inițiative comune și noi forme de colaborare.

