Un Acord între Republica Moldova și Albania privind cooperarea polițienească urmează a fi semnat. O decizie în acest sens a fost luată de Cabinetul de miniștri astăzi, 23 februarie. Obiectivul de bază al Acordului constă în combaterea mai eficientă a criminalității.
Astfel, autoritățile competente ale celor două state vor coopera în domeniul combaterii infracțiunilor legate de criminalitatea transfrontalieră, fabricării și traficului de stupefiante, proxenetismului, traficului de ființe umane și exploatării sexuale a copiilor, furtului și traficului ilicit de arme și armament, dar și în domenii precum eradicarea criminalității informatice.
Semnarea Acordului bilateral va facilita schimbul de informații și bune practici între structurile de Poliție din ambele state.
Menționăm că prevenirea și combaterea criminalității organizate este o direcție prioritară în activitatea MAI al Republicii Moldova și ocupă un loc important în dialogul de cooperare polițienească internațională.

