Acasă Social R. Moldova a devenit al șaptelea cel mai mare beneficiar al ajutorului...

R. Moldova a devenit al șaptelea cel mai mare beneficiar al ajutorului acordat de Norvegia

0

Regatul Norvegiei va oferi 30 milioane de euro pentru susținerea obiectivelor de tranziție energetică a Republicii Moldova, consolidarea sectorului educațional și promovarea bunei guvernări, anunță ministerul Energiei.

Suportul a fost anunțat de prim-ministrul Norvegiei Jonas Gahr Støre, în cadrul „Mesei rotunde pentru Energie”, eveniment găzduit de Agenția Norvegiană pentru Cooperare (NORAD), la Oslo, scrie mold-street.com.

Potrivit premierului norvegian, Republica Moldova a devenit al șaptelea cel mai mare beneficiar al ajutorului acordat de Norvegia, în contextul în care țara noastră a fost semnificativ afectată de războiul din Ucraina. 

Totodată, a fost apreciat progresul autorităților de la Chișinău în procesul de implementare a agendei europene de reforme, inclusiv în sectorul energetic.

„Războiul de agresiune al Rusiei a avut repercusiuni grave asupra peisajului de securitate din întreaga Europă. Cu toate acestea, Republica Moldova este un exemplu inspirator al modului în care democratizarea și progresul pot avea loc și în circumstanțe extrem de provocatoare. Sprijinul financiar de 30 milioane de euro pe care îl alocăm va fi utilizat pentru a extinde cooperarea în mai multe sectoare, inclusiv în educație și eforturi de bună guvernare în țară”, a spus premierul Støre.

În cadrul evenimentului, ministrul Victor Parlicov a subliniat angajamentul Republicii Moldova în procesul de consolidare a sustenabilității energetice și s-a referit la planurile ambițioase ale țării noastre în materie de eficiență energetică, energie din surse regenerabile, digitalizarea și securizarea cibernetică a sectorului energetic, precum și promovarea parteneriatelor internaționale durabile.

„Republica Moldova este dedicată accelerării tranziției sale către un viitor energetic mai verde și mai rezilient, iar suportul oferit de parteneri de prestigiu precum Norvegia este crucial în atingerea acestei viziuni”, a subliniat ministrul Parlicov în cadrul evenimentului.

Regatul Norvegiei a inclus anul trecut Republica Moldova în programul de sprijin „Nansen”, destinat Ucrainei, pentru a ajuta țara noastră să depășească consecințele nefaste ale războiului brutal al Federației Ruse împotriva țării vecine.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.