Acasă Extern Putin va merge pe front în Ucraina. Vrea să viziteze teritoriile anexate

Putin va merge pe front în Ucraina. Vrea să viziteze teritoriile anexate

0

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita „cu siguranţă” regiunile anexate din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să precizeze însă şi o dată la care se va întâmpla acest lucru, scrie CNN, citând agenţia TASS.

„Se va întâmpla cu siguranţă, la timpul potrivit, pentru că fac parte din Federaţia Rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.

Putin nu a vizitat încă Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, teritorii pentru care a semnat decretul de anexare pe 5 octombrie.

Deşi Kremlinul susţine că aceste teritorii aparţin acum Rusiei, trupele Moscovei nu le mai controlează în totalitate.

Procesul de anexare, care este ilegal conform dreptului internaţional, a venit ca urmare a unui referendum contestat atât de Ucraina, cât şi de Occident.

Vineri, Dmitri Peskov a declarat că nu pot exista negocieri pentru retragerea trupelor din Ucraina, atâta timp cât SUA şi alte ţări occidentale nu recunosc teritoriile anexate ca aparţinând Rusiei.

Comentariul a venit după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că ar fi dispus să reia discuţiile cu Putin, dar cu condiţia ca acesta să înceteze războiul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.