PSRM și-au anunțat candidatul pentru funcția de primar al Bălțiului

Redacția SafeNews

Socialiștii și-au anunțat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Este vorba despre fostul deputat Alexandr Nesterovschi. Totuși, liderul PSRM, Igor Dodon, a precizat că subiectul încă se discută cu PCRM, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

„Organizația noastră locală din Bălți l-a propus pe Alexandr Nesterovschi. Nu a fost luată o decizie finală, trebuie să decidem împreună cu comuniștii. Sperăm că vom merge în bloc. Cred că la început de octombrie va fi o decizie finală”, a declarat Dodon.

Alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți vor avea loc în data de 21 noiembrie. Fotoliul de primar de Bălți a rămas liber după ce Renato Usatîi a demisionat.

PUBLICITATE

Până acum, PAS a anunțat că deputatul Boris Marcoci este candidatul formațiunii la funcția de primar al Bălțiului.

Amintim că fosta membră a Platformei DA, cea care în legislatura precedentă a ocupat fotoliul de deputat din partea fracțiunii, Arina Spătaru, nu a exclus că va participa la alegerile locale din Bălți, în calitate de candidat neafiliat.