Acasă Sport PSG anunță cât timp ar putea lipsi Neymar după ce s-a accidentat

PSG anunță cât timp ar putea lipsi Neymar după ce s-a accidentat

0

Neymar s-a accidentat în finalul meciului cu Saint-Etienne, câștigat de PSG cu 3-1 în runda a 15-a din Ligue 1. Brazilianul a fost victima unei intrări dure a lui Yvan Macon, a urlat de durere și a părăsit terenul în lacrimi.

La puțin peste 24 de ore de la acel moment, PSG a anunțat că Neymar nu va mai juca în acest an.

În cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial, clubul francez a anunțat că lui Neymar i-au fost afectate ligamentele gleznei, astfel că va avea nevoie de o perioadă de recuperare de șase până la opt săptămâni.

Neymar va fi supus unor noi teste medicale peste 72 de ore.

Astfel, anul s-a încheiat pentru brazilian, care ar putea reveni pe gazon la început de 2022. Campionatul în Franța se reia în weekend-ul 8-9 ianuarie, când PSG va juca împotriva lui Lyon, partidă în care Neymar ar putea fi în lot, dacă procesul de recuperare decurge în mod optim.

La finalul meciului, Neymar a transmis un mesaj prin intermediul contului personal de Instagram.

”Trebuie să mă recuperez. Din păcate, astfel de momente fac parte din viața unui sportiv. Asta trebuie să fac, să ridic capul și să merg înainte. Voi reveni mai puternic”, a scris Neymar pe Instagram.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.