Acasă Comunicate de presă Promisiune de 15.000 de euro într-un caz de viol: 2 bărbați, reținuți

Promisiune de 15.000 de euro într-un caz de viol: 2 bărbați, reținuți

0

Doi bărbați din Capitală au fost reținuți de CNA. Aceștia ar fi cerut de la o femeie o sumă de 15.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe soțul acesteia condamnat pentru viol. Potrivit CNA, bănuiții activau în calitate de taximetriști și erau prieteni cu soția și bărbatul condamnat.

Cei doi i-ar fi comunicat femeii că pot obține o condamnare neprivativă de libertate pentru soțul ei, având influență asupra unor judecători și persoane din sistemul penitenciar. 

Astfel, contra unei sume de bani, i-ar putea determina să reducă din pedeapsa condamnatului sau chiar să o schimbe cu una mai blândă.

Ofițerii CNA au stabilit că pe parcursul unui an, indivizii au primit 15.000 de euro în mai multe tranșe, însă condiția deținutului nu s-a schimbat. 

Acesta fiind în continuare condamnat la 10 ani de închisoare „pentru acţiuni perverse asupra unui minor”.

În acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.