Programul Casa Verde revine. 1.000 de gospodării pot primi până la 200.000 lei pentru renovare energetică

Redacția SafeNews

Guvernul Republicii Moldova lansează al doilea apel al programului Casa Verde. Din 18 martie 2026, alte 1.000 de gospodării pot obține finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pentru modernizarea locuințelor.

Programul face parte din Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova și este gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă. Statul acoperă 50% din investiție pentru lucrări care reduc consumul de energie.

Pentru acest apel au fost alocate 200 de milioane de lei din bugetul de stat. Beneficiarii pot include și familii fără copii, după ajustarea criteriilor de eligibilitate.

PUBLICITATE

Autoritățile estimează economii semnificative. Pentru o locuință de circa 100 m², consumul anual de energie pentru încălzire poate scădea cu până la 13 MWh. Asta înseamnă economii de până la 18.000 de lei pe an pentru încălzirea pe gaze și până la 50.000 de lei pentru energie electrică.

Programul finanțează izolarea termică, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, dar și instalarea panourilor solare și a bateriilor de stocare.

Cererile se depun online pe platforma feerm.md. Evaluarea dosarelor este realizată de specialiștii CNED, iar finanțarea este aprobată de un comitet independent.

Bugetul este distribuit teritorial. Până la 30% din fonduri merg către Chișinău, iar 70% către restul țării.