Un bărbat de 57 de ani din Republica Moldova este cercetat după ce polițiștii de frontieră și funcționarii vamali au depistat în bagajul său un lot de bunuri ascunse, în timpul controlului efectuat în punctul de trecere a frontierei Palanca.
Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul se deplasa din Odesa spre Anenii Noi la volanul unui autoturism de model Mercedes 211 CDI. La traversarea frontierei de stat, atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că nu transportă bunuri care trebuie declarate.
În urma controlului fizic al automobilului, efectuat de polițiștii de frontieră și funcționarii postului vamal Palanca, în cooperare cu autoritățile de control din Ucraina, în bagajul șoferului au fost descoperite huse pentru telefoane mobile, preparate injectabile și produse de cosmetologie, ascunse printre bunurile personale.
Bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar oamenii legii desfășoară investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor privind traversarea frontierei și declararea bunurilor contribuie la desfășurarea în siguranță a controlului de frontieră.

