Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat regulamentul care stabilește modelul și însemnele distinctive ale ținutei vestimentare purtate de procurori în cadrul procedurilor judiciare.
Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat Regulamentul privind stabilirea modelului și a însemnelor distinctive ale ținutei vestimentare a procurorilor. Decizia a fost adoptată prin Hotărârea nr. 1-67/2026 din 26 februarie 2026.
Documentul stabilește componentele mantiei purtate de procurori în instanță, precum și elementele distinctive ale acesteia. Totodată, regulamentul reglementează modul de eliberare a mantiei și responsabilitățile legate de utilizarea și păstrarea acesteia.
Potrivit CSP, noua mantie a fost concepută după consultări directe cu procurorii, pentru a răspunde mai bine necesităților activității profesionale. Revizuirea modelului a avut ca scop adaptarea vestimentației la cerințele actuale ale profesiei și păstrarea identității instituționale.
Autoritățile spun că inițiativa urmărește consolidarea identității profesionale a procurorilor și întărirea imaginii instituției în cadrul procesului de înfăptuire a justiției.

