Acasă Politic Pro Moldova lansează o campanie de discuții privind Guvernul Gavrilița

Pro Moldova lansează o campanie de discuții privind Guvernul Gavrilița

0

Deputații din grupul parlamentar Pro Moldova vor decide dacă vor vota sau nu un eventual guvern propus de președintele Maia Sandu, „în funcție de ceea ce își doresc cetățenii”. În acest sens, parlamentarii au lansat o campanie de discuții cu echipele din teritoriu și cu cetățenii, inclusiv în mediul online. Despre aceasta a anunțat liderul grupului parlamentar, Andrian Candu, într-un briefing de presă.

Deputatul a menționat că mult se discută despre alegeri parlamentare anticipate. Dacă acestea sunt organizate în interesul oamenilor, este un lucru. Și este cu totul altceva dacă se fac în interese politice. Potrivit lui, doar un guvern cu atribuții adevărate ar putea aloca bani, chiar și pentru aceleași alegeri anticipate, pentru că acești bani nu sunt prevăzuți în buget. Totodată, deputatul a spus că, în goana de a găsi un guvern, dezbateri, campanii electorale, formări de majorități, timpul se scurge.

Andrian Candu a declarat că, în sesiunea parlamentară, care începe astăzi, 1 februarie, deputații Pro Moldova vor veni cu mai multe priorități, axate pe domeniul sănătății, economic și protecției sociale. 

Au fost făcute demersuri la adresa instituțiilor responsabile ca acestea să vină în plen și să informeze clar care este situația în privința pandemiei, a măsurilor care se iau, situația din domeniul economic.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.