Primarul Odesei: Amenințarea unei invazii ruse din Transnistria se menține

Redacția SafeNews

Primarul Odesei, Ghenadi Truhanov, a spus că „amenințarea unei invazii rusești din Transnistria se menține, dar autoritățile de la Odesa sunt pregătite pentru o respingere decisivă”.

Afirmașia a fost făcută duminică, comentând bombardamentul la care au fost supuse unele obiective din Odesa.

„Dacă au subdiviziuni în Transnistria, atunci, desigur, mai devreme sau mai târziu, le vor folosi. În ce direcție, este greu de spus, dar există o astfel de amenințare. Forțele noastre armate sunt conștiente de acest lucru, analizează această posibilitate. Cred că suntem pregătiți pentru astfel de evenimente și suntem gata să-i dăm o ripostă hotărâtă agresorului. Dar o asemenea amenințare rămâne și ne pregătim pentru ea”, a spus el.

PUBLICITATE

Înainte de aceasta, autoritățile din Moldova și administrația Transnistriei au negat informațiile despre „activizarea” trupelor ruse în Transnistria.

Biroul politici de reintegrare al Republicii Moldova a declarat că „nu există informații care să confirme mobilizarea trupelor în regiunea transnistreană”.

Departamentul de externe al Transnistriei a declarat că informația Marelui Stat Major al Forțelor Armate ale Ucrainei (ВСУ) despre „activizarea” trupelor ruse în regiune „nu corespunde deloc realității”.