Judecătoarea Svetlana Vîşcu a respins acțiunea de chemare în judecată depusă de primarul Ion Ceban, în care acesta a cerut ca deputatul Radu Marian să fie obligat să șteargă de pe contul său cuvintele „Agentul FSB Ceban”, scrise la adresa sa. Totodată, edilul capitalei a solicitat ca instanța să-l oblige pe deputatul PAS să-i adreseze scuze publice, dar și să dezmintă informațiile postate pe pagina de facebook, în noiembrie 2022. Hotărîrea, dispozitivul căreia a fost pronunțat în data de 7 februsrie, este cu drept de apel în termen de 30 zile, scrie anticoruptie.md.
Deputatul PAS, Radu Marian, l-a învinuit pe primarul Ion Ceban de relații cu serviciile secrete rusești. Într-un comentariu pe pagina sa de socializare, în noiembrie 2022, fruntașul PAS a declarat că partidul condus de edil, MAN, și-ar coordona activitatea cu administrația de la Kremlin.
„ (…) După cum cunoașteți, autoritățile americane au anunțat recent că partidul lui Ivan Ceban primește ajutor de la agenții FSB rusesc, și au indicat că activitatea acestui partid este intens coordonată cu eforturile Kremlinului de a șantaja energetic Republica Moldova. Serviciile de inteligență americane sunt printre cele mai bine informate din lume. Acestea au anticipat până la cele mai mici detalii invazia rusă în Ucraina și au oferit informații cruciale autorităților ucrainene, care le-au permis să reziste asaltului inițial. Așa că orice alegații care vin de la această sursă trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate”, a scris Radu Marian.
Comentariul a fost făcut după un șir de acuzații ale primarului capitalei, Ion Ceban. Edilul a declarat că „cetățenii Republicii Moldova ar fi furați de milioane de dolari prin intermediul unei noi scheme de procurare a gazelor naturale”.
„Eu vreau să vă spun acum în premieră, că domnul Spînu cu domnul Ceban și cu mai mulți factori de decizie de la Gazprom au o înțelegere. Și mai mult decât atât, mă fură pe mine și pe dumneavoastră și pe toți locuitorii municipiului, și nu doar. Întrebați-l pe Spînu cine a inventat schema, ocolind legea 743, și a mers pe o nouă procedură, să cumpere zilnic și nu săptămânal? Cine este beneficiarul final al volumelor pentru care plătim noi cu dumneavoastră, fie că este Transnistria sau cineva mai departe. Eu voi face datele publice. Noi suntem delapidați de milioane de dolari, de o guvernare coruptă”, a spus Ceban, la un post de televiziune.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.