Acasă Politic Președinția vine cu REPLICĂ către liderii raionali PSRM: ”Plahotniuc tot așa făcea”

Președinția vine cu REPLICĂ către liderii raionali PSRM: ”Plahotniuc tot așa făcea”

0

Administrația Prezidențială vine cu o reacție după ce mai mulți președinți de raioane au semnat un apel adresat președintelui Maia Sandu prin care o îndeamnă la dialog cu forțele parlamentare. Într-un răspuns oferit pentru Deschide.MD, instituția prezidențială menționează că regretă acțiunile reprezentanților autorităților locale care au fost antrenate în jocurile politice.

„Regretăm că autoritățile publice locale sunt antrenate în jocuri politice, în loc să se preocupe de problemele reale, care sunt tocmai cele menționate în apelul lor – efectele secetei, criza economică, iar înainte de toate acestea, pandemia. Vlad Plahotniuc tot așa făcea – strângea semnături de la primari ca să-și acopere hoțiile…”, se menționează în răspuns.

Amintim că mai mulți președinți de raioane au semnat un apel adresat președintelui Maia Sandu prin care o îndeamnă la dialog cu forțele parlamentare.

Mai exact, este vorba despre 21 de președinți de raioane, 17 dintre care sunt reprezentanții PSRM, iar alți trei fac parte din echipa bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. În lista semnatarilor se regăsește și ex-democratul Ștefan Paniș, președintele raionului Florești, care și-a anunțat anterior susținerea pentru Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.