Acasă Politic Președintele României, Klaus Iohannis va efectua marți o vizită oficială la Chișinău

Președintele României, Klaus Iohannis va efectua marți o vizită oficială la Chișinău

0

După ce Maia Sandu a preluat mandatul de președintă a Republicii Moldova, omologul ei român, Klaus Iohannis va efectua, marți, 29 decembrie, o vizită oficială la Chișinău. Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de doamna Maia Sandu, după preluarea mandatului de Președinte, în urma votului exprimat de către cetățenii Republicii Moldova în favoarea sa la alegerile prezidențiale din data de 15 noiembrie.

Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.

Totodată, cei doi Președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.