Acasă Social Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor cere anchetarea penală a cumătrului lui Dodon...

Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor cere anchetarea penală a cumătrului lui Dodon care a condus CFM

0

Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din R.Moldova, Ion Zaporojan, cere anchetarea penală a ex-directorului general interimar al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Adrian Onceanu. Potrivit lui Zaporojan, prin acțiunile sale, Onceanu a cauzat statului și întreprinderii pagube considerabile, mărimea cărora urmează a fi constatată.

Mai exact, președintele Federației susține că la data de 19 iulie 2020, pe timpul când Adrian Onceanu deținea funcția de director general interimar al CFM, a fost încheiat un contract de societate civilă dintre Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și SRL „CONSTAREXIM”. Acest contract de societate civilă, susține Zaporojan, încalcă grav legislația Republicii Moldova și aduce prejudicii atât statului cât și întreprinderii.

Prin contractul menționat, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” s-a obligat să cedeze o un teren și o stație de alimentare cu combustibil a locomotivelor, pe care le deține în posesie și folosință de la stat și să le pună la dispoziția societății. Toate acestea s-au făcut ilegal, căci Legea întreprinderilor de stat și statutul Î.S. „Calea Ferată din Moldova” prevede clar că întreprinderea de stat, doar gestionează patrimoniul statului și orice decizie luată în privința bunurilor statului, trebuie să fie făcută cu acordul statului”, susține el.

Potrivit lui Zaporojan, CFM nu poate încheia contracte, obiectul cărora este cedarea proprietății statului, fără să primească acordul statului în persoana fondatorului său.

Adrian Onceanu nu a avut dreptul să încheie și să semneze un astfel de contract, fără decizia Consiliului de Administrație al întreprinderii și permisiunea fondatorului. Nu este clar nici care este beneficiul întreprinderii din încheierea unui astfel de contract, or acesta este păgubos și în defavoarea întreprinderii”, a mai adăugat el.

Președintele Federației Sindicale precizează că patrimoniul gestionat de Î.S. „Calea Ferată din Moldova” aparține statului, iar terenurile parte din domeniul public al statului și cedarea acestora unor societăți civile poate fi făcută doar urmând o procedură strictă și permisă de legislație.

Necătând la aceasta, Adrian Onceanu nu s-a condus de legea întreprinderilor de stat, nu a ținut cont de legea parteneriatului public – privat și statutul întreprinderii pe care o administra, prin asta cauzând statului și întreprinderii pagube considerabile, mărimea cărora urmează a fi constatată. Cer anchetarea penala cât mai urgentă a ex-directorului interimar Onceanu Adrian”, a punctat el.

De menționat că anterior, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, a anunțat că Adrian Onceanu care a deținut funcția de director interimar al CFM în perioada decembrie 2019 – mai 2021, este coleg de facultate și se află în relații de cumetrie cu actualul lider al PSRM, Igor Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.