Presa din Italia este cu ochii pe scrutinul din Republica Moldova

Redacția SafeNews

Deși cel mai fierbinte subiect de presă în Italia pare a fi campionatul european la fotbal, edițiile periodice din Peninsulă și-au axat atenția și asupra alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova.

Ansa.it titrează, cu referire la faptul că astăzi în R. Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate, că, în sondaje, „centru-dreapta ar avea prioritate”, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md. 

Publicația italiană explică faptul că anticipatele au fost necesare, deoarece în Parlament existau mulți deputați apropiați politic de fostul șef de stat.

PUBLICITATE

Agenzianova.com titrează că marea confruntare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie are loc între PAS și Blocul comuniștilor și a socialiștilor. Publicația scrie că acest scrutin ar trebui să pună punct crizei politice declanșate în Republica Moldova în urma demisiei Legislativului.

Nova.news amintește că în actuala campanie electorală din Republica Moldova nu a lipsit controversa cu privire la organizarea secțiilor de votare. Jurnaliștii scriu că CEC a respins inițiativa PAS de a  împiedica transportul cetățenilor la secțiile de votare în ziua alegerilor.

Interesul presei din Italia față de scrutinul din Republica Moldova este generat și de faptul că cel mai mare număr dintre migranții moldoveni muncesc de mai mulți ani în Italia.