Premierul thailandez Anutin Charnvirakul a dizolvat vineri Parlamentul, la doar trei luni după preluarea mandatului, declanșând procesul pentru organizarea de alegeri legislative anticipate. Decizia a fost publicată în Royal Gazette, jurnalul oficial al Thailandei, și survine mai devreme decât era prevăzut, transmite AFP, citată de Agerpres.
Anutin Charnvirakul, lider al partidului conservator Bhumjaithai, a venit la putere în septembrie, după destituirea fostei șefe a guvernului, Paetongtarn Shinawatra, sancționată pentru gestionarea crizei cu Cambodgia. Premierul promisese dizolvarea Camerei Reprezentanților până la începutul anului 2026, însă observatorii se așteptau ca pasul să fie făcut abia după Crăciun.
Accelerarea procesului electoral are loc în contextul reactivării conflictului de frontieră cu Cambodgia, care a provocat cel puțin 20 de morți și a determinat strămutarea a aproximativ 600.000 de persoane, majoritatea pe teritoriul thailandez.
Royal Gazette a precizat că premierul consideră actuala administrație, aflată în minoritate, incapabilă să gestioneze eficient și stabil afacerile statului în condițiile provocărilor politice și de securitate. În aceste circumstanțe, organizarea de alegeri parlamentare este prezentată drept „acțiunea potrivită”.
Datele exacte ale scrutinului urmează să fie stabilite în perioada următoare, conform legislației thailandeze.


