Premier Energy: Construcțiile sub liniile electrice aeriene, interzise

Redacția SafeNews

E vară şi este perioada preferată pentru tot felul de lucrări de construcție. În acest context, Premier Energy Distribution atenționează cetățenii că desfășurarea oricăror lucrări neautorizate în zona de protecție a liniilor electrice aeriene şi subterane este interzisă.

Potrivit Premier Energy, pentru a lucra în siguranţă şi în concordanță cu legislaţia în vigoare, trebuie să coordonezi obligatoriu, în prealabil, operatorul de distribuție locul şi orarul efectuării lucrărilor.

De asemenea: 

PUBLICITATE

– Începe lucrările doar după aprobarea de către acesta a admiterii în zona de protecție a LEA;

– Manipulează corect şi doar în condiţii de siguranţă orice vehicul folosit la executarea lucrărilor;

– Reține: Spațiul din apropierea rețelelor electrice are un statut juridic special.

De menționat că încălcarea zonei de protecție a instalațiilor și liniilor electrice poate provoca situații de risc major de incendii și electrocutare.

Pentru mai multe reguli privind securitatea electrică vezi aici.