Popșoi, întrevedere cu Anita Orbán la New York. Integrarea europeană, pe agenda discuțiilor

Redacția SafeNews

Ungaria își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în baza meritelor proprii. Subiectul a fost discutat la New York, în cadrul unei întrevederi dintre viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și viceprim-ministra, ministra Afacerilor Externe a Ungariei, Anita Orbán.

Cei doi oficiali au discutat despre relațiile moldo-ungare, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării dintre cele două țări. O atenție aparte a fost acordată intensificării schimburilor comerciale și atragerii investițiilor în sectoare de interes comun.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat și situația de securitate din regiune, precum și provocările cu care se confruntă Republica Moldova.

PUBLICITATE

Mihai Popșoi a subliniat importanța sprijinului oferit de Budapesta pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE.

„Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Ungaria, semnat acum șase ani, a oferit o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Suntem interesați să valorificăm pe deplin potențialul cooperării economice, să facilităm contacte mai strânse între mediile de afaceri și să promovăm proiecte care să aducă beneficii concrete cetățenilor ambelor state. Mizăm în continuare pe sprijinul Ungariei în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său, Anita Orbán a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în implementarea reformelor necesare integrării europene și ritmul înregistrat de Republica Moldova în acest proces. Oficialul ungar a reafirmat sprijinul Ungariei pentru aderarea Republicii Moldova la UE, în baza meritelor proprii, și interesul pentru dezvoltarea relațiilor economice.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi a invitat-o pe Anita Orbán să efectueze o vizită în Republica Moldova.