Popșoi, convins că în 2022 va fi progres în problema transnistreană

Redacția SafeNews

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a avut o întrevedere cu trimisul special al președintelui în exercițiu al OSCE, Artur Dmochowski. Discuțiile s-au axat pe subiecte precum procesul de reglementare transnistreană, domeniul securității energetice și respectarea drepturilor omului.

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, s-a referit la o eventuală rundă de negocieri în formatul 5+2, pe agenda căreia să se regăsească subiecte de actualitate.

”Printre priorități figurează libertatea circulației, accesul la terenurile agricole, domeniul educației, al telecomunicațiilor și asigurarea respectării drepturilor omului”, a adăugat vicespeakerul Legislativului.

PUBLICITATE

De asemenea, vicepreședintele Parlamentului a menționat despre reluarea discuțiilor în vederea distrugerii sau retragerii munițiilor din depozitele de la Cobasna.

În cursul întrevederii, vicespeakerul Parlamentului, Mihail Popșoi, și-a exprimat ferma încredere că, pe parcursul anului curent, cu eforturi comune, se va reuși dinamizarea dialogului în cadrul negocierilor politice și avansarea în procesul de reglementare transnistreană.