Procuratura poloneză a anunțat că a identificat și a pus sub acuzare un cetățean rus suspectat că, în 2023, ar fi condus o grupare infracțională organizată și ar fi acționat în beneficiul serviciilor de informații ruse. Informația a fost transmisă de Polsat News și preluată de „Europa Liberă”.
Potrivit procurorilor, suspectul, Mihail Mirgorodski, în vârstă de 28 de ani, nu se află pe teritoriul Poloniei, ceea ce a împiedicat reținerea sa și desfășurarea procedurilor judiciare directe.
Investigațiile, realizate de secția Lublin a Procuraturii Naționale și de Agenția pentru Securitate Internă, au scos la iveală că Mirgorodski a coordonat activități de spionaj, sabotaj și propagandă pro-rusă în Polonia și a condus o grupare de cel puțin 30 de persoane. Grupul a folosit aplicația Telegram pentru organizare, iar membrii săi au desfășurat printre altele: distribuirea de materiale pro-ruse și anti-ucrainean/anti-NATO, agresiuni fizice asupra cetățenilor ucraineni și belaruși disidenți, și incendierea bunurilor acestora.
De asemenea, diversoniștii coordonați de Mirgorodski au planificat deraieri de tren, ceea ce a fost calificat drept infracțiune de natură teroristă. Suspectul este acuzat că a colectat și transferat fonduri digitale prin criptomonede pentru a finanța aceste acțiuni.
Procuratura a formulat cinci capete de acuzare împotriva lui Mirgorodski, inclusiv: creare și conducere a unei grupări infracționale organizate, organizarea și conducerea activității unei agenții de spionaj străine, instigarea la producerea unui dezastru în transportul terestru, instigarea la violență și distrugere de bunuri și finanțarea unor infracțiuni de tip terorist.
Până în prezent, în cadrul anchetei, 16 persoane au fost reținute și puse sub acuzare pentru participarea la gruparea coordonată de Mirgorodski. Este vorba despre 12 cetățeni ucraineni, trei belaruși și un rus, toți recunoscând acuzațiile. Procurorul a solicitat instanței din Varșovia emiterea unui mandat european de arestare pentru cetățenii ucraineni implicați în acte de sabotaj pe calea ferată.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că țara sa va solicita reținerea și extrădarea suspecților.

