Politologul român și fostul europarlamentar Cristian Preda susține că președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, vede eronat relațiile externe ale statului și mai degrabă el a înțeles că rolul președintelui e să stea cu mâna întinsă.
În acest sens politologul a comparat situația cu alegerile din Belarus, când UE nu a recunoscut ce s-a întâmplat acolo.
Totodată, Preda remarcă faptul că Dodon este în postura unui om care servește Moscova, iar Maia Sandu, dacă va deveni președinte, nu va face așa ceva, și subliniază că „e bine că lucrurile se schimbă în Moldova.”
Tot în cadrul interviului, politologul român spune că sub guvernarea proastă a lui Dodon, cetățenii R. Moldova au rămas în subdezvoltare, asta deoarece președintele și guvernarea nu au gestionat corect sprijinul oferit de UE.
Politologul s-a referit și la declarațiile prin care Igor Dodon o acuza pe Maia Sandu că, dacă va câștiga aceste alegeri, va lua exemplu de la statele UE și va închide total țara pe o perioadă de câteva luni, din cauza pandemiei de COVID-19. Preda consideră că atât Dodon cât și Ion Chicu ar trebui trași la răspundere pentru gestionarea dezastruoasă a statului. Acesta mai remarcă faptul că pe timpul guvernării Maiei Sandu, Moldova a câștigat multă credibilitate din partea UE, iar dacă cetățenii își doresc ca mai departe țara să fie respectată în lume, atunci ar fi bine să-i spună „la revedere” lui Dodon.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.