Acasă Extern Politician arestat pentru „intenţia” de asasinare a premierului

Politician arestat pentru „intenţia” de asasinare a premierului

0

Controversatul politician olandez Arnoud van Doorn, care a părăsit partidul de extremă-dreapta al lui Geert Wilders şi s-a convertit la islam, a fost arestat la finalul săptămânii trecute pentru „intenţia” de asasinare a premierului Mark Rutte, a anunţat avocatul său.

Poliţia l-a arestat pe Van Doorn pentru că a acţionat „în mod suspect” în timp ce se afla în acelaşi cartier din Haga cu Mark Rutte. El a fost eliberat din arest luni, fără a fi formulată o acuzaţie pe numele său, scrie Agerpres, preluând Politico.

Van Doorn a declarat pentru media locale că se afla în zona respectivă din Haga pentru a-i da medicamente pisicii mamei sale şi a oprit la o cafenea care întâmplător se află vis-a-vis de sala de fitness în care era Mark Rutte.

Măsurile de securitate pentru premierul olandez au fost consolidate în urmă cu câteva zile, de teama unei răpiri sau a unui atac comise de o bandă infracţională. Potrivit cotidianului De Telegraaf, ofiţeri din Serviciul de securitate regal şi diplomatic (DKDB) au fost mobilizaţi suplimentar pentru a-l însoţi Rutte, care de obicei merge la birou cu bicicleta.

În 2012, Arnoud van Doorn s-a convertit la islam, după ce a părăsit Partidul Libertăţii, condus de Geert Wilders. Ulterior el a fondat Partidul pentru Unitate, care nu a reuşit să obţină un mandat în alegerile parlamentare din acest an.

El a fost condamnat pentru postarea de mesaje antisemite pe Twitter, scurgerea unor documente oficiale către presă, posesia ilegală de arme de foc şi vânzarea de droguri către minori.

Arnoud van Doorn profimedia-0364221748
Arnoud van Doorn, politician controversat în Olanda. Foto: Profimedia

sursa: digi24.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.