Traficul la frontiera Republicii Moldova a fost intens în ultimele 24 de ore, cu peste 42 de mii de persoane care au traversat punctele de trecere ale frontierei. Potrivit Poliției de Frontieră, au fost înregistrate 42.116 traversări de persoane și 10.374 traversări ale mijloacelor de transport.
În același interval de timp, 14 cetățeni străini nu au fost autorizați să intre pe teritoriul Republicii Moldova, din cauza nerespectării condițiilor legale de intrare.
Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Aeroportul Internațional Chișinău, urmat de Leușeni, Sculeni, Palanca și Otaci. Autoritățile menționează că fluxul ridicat este caracteristic acestei perioade și recomandă călătorilor să își planifice deplasările din timp.
Polițiștii de frontieră au depistat și mai multe abateri de la legislație. Au fost înregistrate cazuri de trecere ilegală a mărfurilor, folosire a documentelor false, dar și nerespectarea regulilor de ședere și intrare în țară. Toate situațiile au fost documentate conform prevederilor legale.
Pentru a evita aglomerația, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea punctelor de trecere alternative. Cei care tranzitează prin Leușeni pot opta pentru Leova-Bumbăta sau Cahul-Oancea, iar pentru Sculeni sunt recomandate Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut. În cazul punctului comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, alternativa este Tudora-Starokazacie.

