Podoleak: Atragarea Transnistriei în conflict cu Ucraina e o catastrofă

Redacția SafeNews

Consilierul şefului Oficiului preşedintelui Ucrainei Mihail Podoleak a spus că „pentru Transnistria ar fi o catastrofă atragerea regiunii într-un conflict cu Ucraina”.

Potrivit Infotag, comentând escaladarea situaţiei din Transnistria într-un interviu acordat portalului „Nastoiaşcee vremea” („Настоящее время”), el a spus că, „în acest caz, Transnistria va resimţi pe deplin cum este să se transforme într-o băltoacă de care nimeni în lume n-are nevoie”.

El a menţionat că „Rusia în aceste zile continuă să creeze riscuri pentru toate ţările din regiune”.

PUBLICITATE

„Ei urmează această cale: „să-i sperie pe toţi şi să-i atragă într-un conflict grandios”. Acest lucru se face pentru a aduce modul nostru de viaţă mai aproape de nivelul care este acum în Rusia.

Transnistria este puternic integrată, ca parte a Moldovei, în comunitatea europeană. Atragerea în conflict va fi o catastrofă pentru ea”, a subliniat politicianul ucrainean.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, el a spus că „Ucraina nu exclude destabilizarea situaţiei pe direcţia Odesa-Vinniţa şi este gata să răspundă în mod corespunzător”.