Plîngău cere demisia șefului Consiliului Concurenței: „Instituția are cele mai mari restanțe pe agenda UE”

Redacția SafeNews

Președintele Platformei DA, deputatul Dinu Plîngău, a criticat activitatea conducerii Consiliului Concurenței după audierile desfășurate în Parlament și a declarat că șeful instituției ar trebui să demisioneze.

Declarațiile au fost făcute în contextul audierilor organizate de Comisia pentru Integrare Europeană, care a analizat rapoartele pe clusterul „Piața Internă”, parte a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Potrivit lui Plîngău, audierile au fost solicitate pentru instituțiile cu cele mai mari restanțe în implementarea Planului Național de Aderare.

PUBLICITATE

„Am rămas profund nemulțumit. Conducerea Consiliului Concurenței a venit nepregătită și nu a putut răspunde nici la întrebări de bază, inclusiv despre numărul actelor restante încă din 2025”, a declarat deputatul.

În lipsa informațiilor, comisia a decis convocarea repetată a instituției la Parlament.

Plîngău a afirmat că activitatea președintelui Consiliului este nesatisfăcătoare și a sugerat că instituția nu își îndeplinește rolul în procesul de aliniere la standardele europene. Acesta a criticat și faptul că mai multe acte interne necesare nu au fost adoptate.

„Cred că președintele Consiliului ar trebui să înțeleagă că trebuie să plece, pentru că nu face față funcției”, a mai spus deputatul.

El a menționat că alte instituții implicate în același proces au prezentat rezultate mai bune și a subliniat importanța responsabilității instituționale în contextul integrării europene.