Partidul Liberal Democrat din Moldova a emis o declarație cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, marcată anual la 24 ianuarie, subliniind importanța istorică a Micii Uniri din 1859 și relevanța acesteia pentru prezentul Republicii Moldova.
În mesajul său, PLDM afirmă că Unirea Principatelor Române a fost un act de curaj și responsabilitate, realizat prin voința politică fermă a liderilor vremii, fără a aștepta validări externe sau calcule conjuncturale. Potrivit formațiunii, Mica Unire nu a fost un accident istoric, ci o construcție politică bine gândită, realizată într-un context regional complicat, marcat de rivalități geopolitice și presiuni externe.
Reprezentanții PLDM menționează că evenimentul de la 1859 rămâne un reper de conștiință națională și o lecție despre rolul leadershipului responsabil, capabil să pună interesul național mai presus de interesele personale sau de partid. Totodată, partidul consideră că această lecție este insuficient asumată de actuala clasă politică.
În declarație se face referire și la contextul regional actual, caracterizat de războaie la granițe, insecuritate economică și competiții între marile puteri. În acest sens, PLDM susține că statele mici, lipsite de viziune strategică, riscă să devină vulnerabile și dependente de decizii luate în exterior.
În opinia partidului, idealul reîntregirii neamului românesc nu mai poate fi privit doar ca un simbol istoric, ci ca o necesitate strategică pentru asigurarea securității, stabilității și dezvoltării Republicii Moldova. PLDM subliniază că acest obiectiv trebuie urmărit prin politici coerente, instituții funcționale și lideri competenți, nu prin mesaje populiste.
Partidul Liberal Democrat din Moldova reafirmă angajamentul său proeuropean și democratic și îndeamnă actuala clasă politică să privească Unirea nu doar ca pe o lecție a trecutului, ci ca pe o opțiune reală pentru viitor.






