Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) anunță că susține revendicările cadrelor didactice din Republica Moldova, pe fondul nemulțumirilor tot mai mari legate de salarii și condițiile de muncă din sistemul educațional.
Într-o declarație publică, PLDM afirmă că solicitările profesorilor sunt justificate și reprezintă rezultatul unei degradări continue a statutului profesiei didactice. Potrivit formațiunii, tot mai puțini tineri aleg să devină profesori, nu din lipsă de vocație, ci din cauza salariilor mici și a lipsei unei perspective clare pentru un trai decent.
PLDM susține că, în ultimii ani, educația a pierdut din importanță în structura bugetului de stat. Deși oficial este declarată o prioritate, finanțarea ar fi fost suficientă doar pentru menținerea sistemului, nu pentru modernizarea sau dezvoltarea acestuia. În contextul scumpirilor și al inflației, profesorii ar fi pierdut o parte semnificativă din puterea de cumpărare, fără măsuri reale de compensare.
Formațiunea atrage atenția și asupra faptului că, în anul 2025, aproximativ 300 de milioane de lei din bugetul educației ar fi fost direcționați spre măsuri cu caracter electoral, prezentate drept sprijin pentru elevi. PLDM subliniază că aceste fonduri nu se regăsesc în bugetul pentru 2026 și nu au contribuit la creșterea salariilor profesorilor.
În opinia PLDM, educația trebuie tratată ca o investiție strategică în viitorul țării, nu ca o cheltuială secundară. Partidul declară că va pleda pentru majorări salariale reale și previzibile, pentru atragerea tinerilor în învățământ și pentru restabilirea demnității profesiei de dascăl.
PLDM consideră că revendicările cadrelor didactice sunt un semnal de alarmă pe care autoritățile nu ar mai trebui să îl ignore și dă asigurări că va continua să sprijine profesorii atât public, cât și politic.

