Acasă Politic Platforma DA cere demisia conducerii CCRM și auditarea Moldovagaz

Platforma DA cere demisia conducerii CCRM și auditarea Moldovagaz

0

Platforma Demnitate și Adevăr solicită modificarea legii privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale prin introducerea expresă a perioadei auditate 1999-2022. De asemenea, formațiunea cere demisia sau demiterea prin Hotărârea Parlamentului a conducerii Curții de Conturi (CCRM).

Formațiunea consideră că auditul actual al S. A. Moldovagaz pentru perioada redusă nu este altceva decât mimarea procesului analizei ample și profunde în privința activității acestei întreprinderii, afiliate Gazpromului, începând cu data înființării sale.

„Solicitările Platformei DA vin în contextul în care actul legislativ respectiv, în pofida poziției Guvernului, nu prevede perioada în care urmează să fie efectuat auditul.
Amendamentul Executivului a fost respins de către comisia parlamentară sesizată în fond, fără nicio argumentare. Curtea de Conturi, deși cunoștea faptul că instituția niciodată nu a auditat S.A. Moldovagaz, în avizul său a omis acest subiect. Drept rezultat, din informația pe care o dețin membrii Platformei DA, Curtea de Conturi la moment a cerut de la S.A. Moldovagaz documentele doar pentru ultimii cinci ani”, se arată într-un comunicat de presă.

În ceea ce privește demisia Curtea de Conturi, Platforma DA reamintește contextul poziției absolut pasive a acestei instituții în procesul dezbaterii proiectului de lege nominalizat. Formațiunea atrage atenția asupra faptului că președintele actual al Curții de Conturi, Marian Lupu, în 1999, era director al Departamentului de Relații Economice Externe în cadrul Ministerului Economiei.

Conform declarației Platformei DA, acesta „a ajutat Gazpromul juridic și tehnic să preia controlul asupra sistemului național de furnizare a gazelor naturale, iar în perioada capturării statului a fost președinte al fracțiunii parlamentare de buzunar a lui Plahotniuc, care a acceptat ca S. A. Moldova-Gaz să nu fie supusă controlului Curții de Conturi”.

Platforma DA mai menționează că soția vicepreședintelui actual al Curții de Conturi, Viorel Chetraru, în prezent activează în departamentul de contabilitate al S.A. Moldovagaz.

„Platforma DA constată cu regret că în cadrul examinării acestei Legi, deputații — autori ai inițiativei legislative și membrii comisiei de control al finanțelor publice — au avut o abordare superficială și iresponsabilă față de problema strategică pentru securitatea națională, iar conducerea Curții de Conturi a demonstrat o neglijență crasă în serviciu sau a acționat sub influența unui conflict de interese”, se arată în declarația formațiunii.

Amintim că, recent, Parlamentul a adoptat legea privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale, care permite Curții de Conturi efectuarea auditului conformității investițiilor și cheltuielilor în S.A. Moldovagaz, procedură, care a demarat deja.

Deși inițial Gazprom a dat acordul ca o instituție internațională să efectueze controlul financiar asupra S.A. Moldovagaz, după ce a început procesul, partea rusă, care deține pachetul majoritar asupra instituției de la Chișinău „a început să dea înapoi” și afirmă raportul de audit ar putea să nu fie recunoscut de Consiliul de administrare al S.A. Moldovagaz.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.