Acasă Alegeri 2020 Pistrinciuc: Miza omului în aceste alegeri este să fie auzit, nu ignorat

Pistrinciuc: Miza omului în aceste alegeri este să fie auzit, nu ignorat

0

Miza principală a oamenilor în alegerile prezidențiale este să fie auzit, să nu fie ignorat, în contextul în care i se impune o agendă falsă. „Nu cred că miza pe care o promovează Igor Dodon poate salva situația în care se află țara. Nu se promovează contractul social dintre cetățean și instituții, lucru care, după deschiderea frontierelor, va duce la migrația oamenilor din țară”.

Opinia a fost exprimată de Vadim Pistrinciuc, director executiv la Institutul pentru Politici și Inițiative Strategice, în cadrul dezbaterilor publice: „Mizele alegerilor prezidențiale în viziunea clasei politice și a societății”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Pe de o parte, presează sărăcia oamenilor, lipsa locurilor de muncă, seceta, pe de altă parte, este minciuna la nivel de stat prin care oamenilor li se spune că corupția nu există, scheme nu există. Nici în perioada de criză nu a existat ceva decență. Orice antreprenor a obosit de birocrație”, a adăugat Vadim Pistrinciuc.

Acum este pentru prima dată când devianța este deschis promovată de către conducerea țării, susține directorul Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice. 

„Factorii politici, în special cei care sunt la guvernare, vorbesc în termini neînțeleși pentru oameni. Oamenii vor curățenie în instituții. E nevoie de un președinte care, în cadrul competențelor pe care, le are să fie cel mai aprig luptător pentru curmarea delicvenței care curmă viața de stat. Corupția devine un sistem de administrare de stat. „Miza cea mai mare este ca să aud politicieni care vorbesc despre problemele mele”, descifrează expertul mizele cetățeanului.

În altă ordine de idei, Vadim Pistrinciuc a menționat că, toate partidele care sunt prezente în alegerile prezidențiale vor să câștige alegerile, miza fiind puterea. O categorie de partide, care știu că nu au șanse prea mari, privesc exercițiul electoral ca pe un exercițiu de consolidare a partidului. 

„Partidul președintelui Igor Dodon, paradoxal, chiar dacă ar fi un partid de stânga trebuia să vină cu o agendă socială destul de ambițioasă, dar, pentru că e un partid care deține pachetul de control a guvernării, mai mult pledează pentru un status quo, pe care-l traduc în stabilitate. Printre rânduri, sau subtil, noi citim că mai bine totul așa decât mai rău”, a spus el.

Vadim Pistrinciuc consideră că modalitatea prin care președintele Igor Dodon încearcă să selecteze foarte atent cuvintele atunci când vorbește despre niște fenomene de care oamenii sunt obosiți, cum ar fi sărăcia, șomajul, denotă că, pe de o parte, dorește să se separe de actul de guvernare din ultimul an, iar, pe de altă parte, încearcă să fie apărătorul celor care de mai bine de un an au fost contestați.

Vadim Pistrinciuc spune că a observat mișcări foarte riscante pentru imaginea lui Igor Dodon în calitate de candidat și anume, de promovare a unor fețe destul de compromise în puterea judecătorească. În același context trebuie apreciată și tăcerea complicitară atunci când a fost vorba despre situații destul de complicate cu implicarea actorilor care s-au regăsit în frauda bacara sau scheme de spălare a banilor. 

El crede că acest lucru vine din greșeala pe care a comis-o Igor Dodon și partidul său, aprofundându-se într-o colaborare destul de apropiată cu PDM și Vladimir Plahotniuc în perioada când acesta era la guvernare. Din aceeași categorie face parte coaliția cu deputații acestui partid, știind foarte bine că ar fi riscant să mizezi pe ei.

Potrivit lui, de altă parte este dreapta, cu Maia Sandu favorită. Mesajul ei este de schimbare profundă, bazat pe eliminarea „elitelor care încearcă să mulgă acest stat” de decenii. De asemenea, aceasta încearcă să utilizeze problemele sociale apărute ca urmare a pandemiei. Candidații unioniști și Platforma DA vin cu mesajul de schimbare, dar mai conservator, potrivi lui Vadim Pistrinciuc.

Dezbaterile publice: „Mizele alegerilor prezidențiale în viziunea clasei politice și a societății”, sunt ediția a 154-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

ipn.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.