Procuratura Generală confirmă declarațiile făcute de Președintele R.Moldova, Igor Dodon, prin care susține că mai mulți deputații au depus depoziții pentru că s-a încercat coruperea acestora de către alți parlamentari pentru a părăsi PD și PSRM.
Igor Dodon a declarat aseară în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” că în jur de 15 deputați au depus depoziții la Procuratura Generală pentru că s-a încercat coruperea acestora de către alți parlamentari pentru a părăsi PD și PSRM.
„Depozitii oficiale la procuratura au depus 10 sau 15 deputați, 6-7-8 de la socialiști și restul de la democrați, a fost cutare și a depus cutare, că au venit prin verișori, avocați. Eu nu vreau sa spun ca procuratura nu activează, eu știu că Procurorul General face tot posibilul, am încredere în el, dar întrebari sunt”.
PUBLICITATE
Solicitată să confirme sau să infirme sdeclarațiile făcute de dodon, Maria Vieru, purtătorul decuvânt al PG, ne-a spus că procurorii investighează cazurile de corupere a deputaților, însă fără a preciza numărul cazurilor înregistrate.
„În prezent, Procuratura, prin subdiviziunile sale specializate, investighează cazurile de corupere a deputaților, ancheta fiind în desfășurare. Pentru a nu împiedica bunul mers al acțiunilor de urmărire penală, alte detalii, la această etapă, nu pot fi făcute publice. Vom oferi informații după realizarea acțiunilor planificate și obținerea anumitor rezultate”


