Acasă Alegeri 2020 Peste 3 milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt aşteptaţi la urne,...

Peste 3 milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt aşteptaţi la urne, la alegerile prezidenţiale

0

Pe 1 noiembrie la urnele de vot pentru a alegerea preşedintelui Republicii Moldova sunt aşteptaţi 3 milioane 287 de mii de alegători. Comisia Electorală Centrală a prezentat oficial listele electorale din Registrul de Stat al Alegătorilor. În liste sunt înregistraţi cu aproape 1200 de alegători mai puţin faţă de scrutinul parlamentar din februarie 2019.

Din numărul total de alegători, cei mai mulţi au fost înscrişi pe listele din municipiul Chişinău, Unitate Teritorială Autonomă Găgăuzia şi regiunea transnistreană.


NUMĂRUL DE ALEGĂTORI DUPĂ REPARTIZARE TERITORIALĂ

2 798 306  de alegători sunt atribuiţi pe unităţi administrativ-teritoriale de nivelul II;

232 631 – nu au înregistrare la domiciliu sau reşedinţă, ( inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele ţării)

256 203 – cetăţenii cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în regiunea transnistreană
Sursa: http://CEC.md

Potrivit Codului electoral, la această etapă, are loc tipărirea listelor electorale de bază, care se transmit de către CEC autorităţilor administraţiei publice locale cu cel puţin 22 de zile înainte de ziua alegerilor, în 3 exemplare.

Fiecare alegător poate să verifice corectitudinea înscrierii datelor din listele electorale, atât la biroul electoral al secţiei de votare cât şi pe pagina web oficială a Comisiei. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2020, numărul de locuitori în Republica Moldova, cu reşedinţă obişnuită, este de 2,6 milioane.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.