În zilele de weekend, polițiștii rutieri din întreaga țară au constatat peste 3.260 de abateri de la Regulamentul circulației rutiere, în urma acțiunilor de monitorizare și control desfășurate pe drumurile publice.
Conform datelor oficiale, 32 de șoferi au fost scoși din trafic după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice. Cea mai mare parte a sancțiunilor a vizat depășirea limitei legale de viteză, fiind documentate 1.453 de cazuri.
Alți 730 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 535 au oprit vehiculele în locuri unde acest lucru este interzis. Totodată, 182 de persoane au fost sancționate pentru circulația cu vehicule care nu aveau revizia tehnică anuală efectuată și/sau polița de asigurare obligatorie.
Pentru neacordarea priorității legale pietonilor, polițiștii au aplicat sancțiuni în 84 de cazuri. În alte 217 situații, au fost întocmite procese-verbale pentru necuplarea centurii de siguranță și folosirea telefonului mobil în timpul conducerii. De asemenea, 30 de șoferi au fost sancționați pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
În aceeași perioadă, oamenii legii au intervenit în 1.824 de cazuri, ca urmare a solicitărilor primite prin serviciul unic de urgență 112. Poliția îndeamnă participanții la trafic să respecte regulile de circulație, subliniind că acestea sunt esențiale pentru siguranța tuturor.

