Un inspector al Serviciului Fiscal de Stat este cercetat penal într-un dosar de trafic de influență. Funcționarul ar fi primit 200 de euro și ar fi beneficiat de servicii în valoare de 3.000 de lei pentru a influența un coleg să soluționeze favorabil un caz ce viza o companie.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, ofițerii CNA și procurorii Procuraturii Anticorupție au efectuat, astăzi, percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al inspectorului.
Conform materialelor cauzei, funcționarul ar fi pretins și primit 200 de euro de la reprezentantul unei companii. Totodată, acesta ar fi beneficiat de servicii evaluate la 3.000 de lei.
În schimb, inspectorul ar fi susținut că poate influența un coleg din cadrul Serviciului Fiscal de Stat pentru ca acesta să soluționeze favorabil un material aflat în examinare. Cazul viza o presupusă încălcare a legislației fiscale de către agentul economic.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat probe considerate relevante pentru dosarul penal.
Inspectorul este cercetat în stare de libertate. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


