Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), desfășoară acțiuni procesuale în mai multe localități din raionul Călărași, într-un dosar penal ce vizează presupuse fapte de corupere a alegătorilor.
Potrivit informațiilor preliminare, mai mulți reprezentanți afiliați unor formațiuni politice, implicați în organizarea activităților electorale la nivel local, sunt bănuiți că ar fi oferit bani, bunuri, servicii sau alte foloase materiale unor alegători, în schimbul votului în favoarea unei anumite formațiuni politice.
Operațiunea are ca scop identificarea tuturor persoanelor implicate, documentarea faptelor și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.
„Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție și urmăresc combaterea fenomenului de corupere a alegătorilor în perioada electorală”, au declarat reprezentanți ai CNA.
Autoritățile subliniază că, potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.


