În dimineața zilei se înregistrează precipitații slabe sub formă de ninsoare și se circulă în condiții de iarnă, iar pe alocuri se poate forma ghețuș. Astfel, pentru prevenirea unor situații de risc și sporirea gradului de siguranță în traficul rutier pe drumurile naționale sunt prezenți inspectorii de patrulare.
În acest sens, Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) recomandă conducătorilor auto:
– să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum;
– să folosească luminile de întâlnire;
– să mărească distanța de siguranță între vehicule și să nu efectueze manevre periculoase în trafic.
De asemenea, pietonii sunt îndemnați:
– să evite, pe cât este posibil, folosirea părții carosabile, în condiții de vizibilitate redusă;
– să se asigure temeinic și să traverseze drumurile numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță.


