Acasă Politic Pavel Filip: PDM a făcut o altfel de campanie electorală

Pavel Filip: PDM a făcut o altfel de campanie electorală

0

Partidul Democrat din Moldova a făcut o altfel de campanie electorală, nu a atacat pe nimeni, ci a vorbit de realizări și de ceea ce urmează să facă. Este singurul partid care a venit în campanie cu un program de țară. Promisiunile electorale ar putea rămâne pe hârtie dacă la guvernare nu vor veni oamenii potriviți, a declarat astăzi liderul PDM, Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

Pavel Filip a menționat că majoritatea concurenților electorali s-au lansat în campanie cu acuzații și critici. Majoritatea partidelor sunt împotriva cuiva. Așa nu se va putea construi ceva în Republica Moldova, a opinat președintele PDM. 

Potrivit lui, dezbaterile electorale au căzut sub limita decenței, din cauză că unii concurenți electorali au venit cu replici și acuzații.

„O guvernare bună este cea care știe cum să facă oamenii fericiți și are astfel de oameni. În echipa PDM sunt oameni gospodari, care au făcut ordine în localitățile lor, sunt oamenii faptelor”, a adăugat președintele Partidului Democrat din Moldova.

Liderul democrat a amintit că, în perioada în care PDM a fost la guvernare, au fost majorate salarii, peste 800 de mii de pensionari au primit pensii majorate și ajutoare materiale de sărbători. 

Totodată, peste 6 mii de tineri și-au cumpărat o locuință, prin intermediul Programului „Prima Casă”, iar mai bine de 3 mii de mame au primit cutii cu bunuri pentru nou-născuți. Am făcut drumuri, am majorat salarii și pensii, am adus ambulanțe, a punctat Pavel Filip.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.