Pavel Filip – întâlnire cu Ambasadorul SUA, înainte de ședința coaliției PSRM-PDM

Redacția SafeNews

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan. Întâlnirea celor doi a avut loc în incinta Ambasadei SUA cu doar câteva ore înainte de ședința coaliției de guvernare PSRM-PDM. Anunțul a fost făcut chiar de PDM, printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului de presă remis de Partidului Democrat, în cadrul discuțiilor, Filip a menționat că după o scurtă pauză de vacanță s-a revenit la discuțiile tradiționale cu partenerii strategici ai Republicii Moldova.

„Interlocutorii au făcut un schimb de opinii despre situația politică din țară și măsurile întreprinse de autorități în lupta cu infecția COVID 19 și atenuarea consecințelor secetei. Președintele Filip a declarat că Partidul Democrat rămâne orientat spre grijile și problemele oamenilor. Oficialii au convenit să continue dialogul în domeniile de interes reciproc”, se menționează în comunicat.

PUBLICITATE

Menționăm că în dimineața zilei de astăzi, Igor Dodon a anunțat că astăzi urmează să aibă loc ședința coaliției PSRM-PDM, la care și dânsul ar intenționa să participe.