Polițiștii din Orhei au depistat patru conducători auto aflați în stare de ebrietate și au documentat 60 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere, în urma unor controale desfășurate în perioada 20, 26 iulie.
Acțiunile Inspectoratului de Poliție Orhei au vizat în special motocicletele, scuterele, ATV urile, tricicletele electrice și motocultoarele. Din totalul încălcărilor constatate, 54 au fost comise de conducători de motociclete și scutere, patru de șoferi de ATV uri, iar două de conducători de motocultoare.
Cea mai mare concentrație de alcool a fost înregistrată în localitatea Jora de Mijloc, unde un bărbat de 35 de ani conducea o tricicletă electrică de tip Viper, având 1,64 mg/l alcool în aerul expirat.
În municipiul Orhei, un șofer de 65 de ani a fost oprit după ce conducea haotic un autoturism. Testarea alcoolscopică a indicat 1,11 mg/l alcool în aerul expirat, iar mașina a fost transportată la parcarea specială.
Alți doi conducători auto, ambii în vârstă de 31 de ani, au fost depistați în satele Cucuruzeni și Susleni. Primul conducea un autoturism și avea o alcoolemie de 0,58 mg/l, iar al doilea se afla la ghidonul unui motocultor, cu 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe parcursul controalelor, polițiștii au ridicat și transportat la parcarea specială 27 de vehicule, dintre care 19 motociclete și scutere, două ATV uri, o tricicletă electrică și cinci autoturisme, în cazurile prevăzute de lege.
Inspectoratul de Poliție Orhei anunță că acțiunile de supraveghere și control în trafic vor continua și în perioada următoare.

