Acasă Alegeri 2020 Parlamentului European pentru R. Moldova a venit cu un mesaj de felicitare...

Parlamentului European pentru R. Moldova a venit cu un mesaj de felicitare pentru cei doi candidați care merg mai departe în cursa prezidențială

0

Raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova, Dragoș Tudorache, a venit cu un mesaj de felicitare pentru cei doi candidați care merg mai departe în cursa prezidențială, transmite SafeNews.md cu referire la Deschid.md.

Tudorache remarcă faptul că „acest prim rezultat este unul bun pentru democrație” și subliniază că „un al doilea tur de scrutin le oferă actualului președinte și Maiei Sandu ocazia de a pune și mai clar în fața electoratului viziunile lor despre viitorul, opțiunile și direcția Moldovei”.

Europarlamentarul susține că în al doilea tur nu ar mai trebui să existe suspciuni de fraudă.

„Ar fi fost și mai bine dacă nu erau suspiciuni de fraudă sau nereguli electorale. Ele nu mai trebuie să existe în turul doi, este esențial ca ambii candidați să înțeleagă că e în interesul Moldovei ca acest scrutin să fie unul curat, bine organizat. Doar așa își vor legitima pe deplin mandatul în aceste vremuri dificile”, menționează Tudorache pe pagina sa de Facebook. 

În același timp, oficialul european îi felicită și pe cetățenii care s-au mobilizat la vot. „Lor li s-a arătat că fiecare voce contează în democrație, că voința de schimbare și modernizare a comunităților în care trăim nu se face stând acasă resemnați și inactivi, ci implicându-ne și asumându-ne votul!”

Tudorache își exrimă dorința ca cetățenii moldoveni să înțeleagă că participarea la vot determină viitorul și este o datorie civică de apărare a drepturilor și libertăților. 

„Dragi moldoveni, acesta este momentul în care decizia fiecăruia de a merge la vot determină viitorul națiunii. Mi-aș dori să văd în turul al doilea că mult mai mulți înțeleg acest lucru. Știm cu toții că votul este un drept al fiecărui cetățean și că datoria civică este fundamentul construcției democrației. În virtutea acestor principii și pentru a le fi mai ușor în a-și apăra propriile drepturi și libertăți, cetățenii Republicii Moldova trebuie să își exercite cu deplină încredere și speranță alegerea personală în ziua celui de-al doilea tur”, a conchis Tudorache. 

 Amintim că, în turul doi al alegerilor prezidențiale, preconizat pentru 15 noiembrie, se vor duela Maia Sandu cu Igor Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.