Parlamentul a instituit o comisie de anchetă pentru verificarea întreprinderilor de stat

Redacția SafeNews

Parlamentul a constituit o comisie de anchetă care va verifica modul în care sunt administrate întreprinderile de stat, inclusiv gestionarea fondurilor publice, angajările, salariile conducerii și situația companiilor cu pierderi sau aflate în insolvabilitate.

Hotărârea a fost aprobată la inițiativa unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară PAS. Comisia este formată din 11 deputați și va fi condusă de Dinu Plîngău.

Potrivit deciziei, membrii comisiei vor analiza dacă patrimoniul de stat și resursele financiare au fost administrate în conformitate cu legea și vor verifica existența unor eventuale prejudicii aduse întreprinderilor de stat. Totodată, vor evalua eficiența autorităților responsabile în prevenirea și depistarea abaterilor sau a posibilelor abuzuri comise de administratorii acestor companii.

PUBLICITATE

Un capitol aparte al anchetei va viza angajările efectuate cu încălcarea procedurilor legale sau a principiilor meritocrației, profesionalismului și integrității. De asemenea, comisia va examina nivelul remunerației administratorilor și angajaților întreprinderilor de stat, precum și situația companiilor care înregistrează pierderi financiare ori se află în procedură de insolvabilitate.

Comisia de anchetă urmează să prezinte Parlamentului, în termen de 60 de zile, un raport cu rezultatele investigației. Documentul va conține recomandări pentru modificarea legislației, consolidarea mecanismelor de control asupra întreprinderilor de stat și măsuri pentru protejarea angajaților din companiile aflate în insolvabilitate.