Parlamentari lituanieni, în vizită oficială la Chișinău pentru consolidarea cooperării bilaterale

Redacția SafeNews

O delegație a Comitetului pentru afaceri externe din Parlamentul Republicii Lituania se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 23–25 februarie. Misiunea este condusă de președintele Comitetului, Remigijus Motuzas.

În cadrul vizitei, oficialii lituanieni vor avea întâlniri cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Discuțiile vor continua la nivel parlamentar cu vicepreședintele Legislativului și președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman, precum și cu membrii Grupului de prietenie cu Republica Lituania, condus de deputatul Ion Babici.

Programul include și o întrevedere la Ministerul Afacerilor Externe, cu secretarul de stat Carolina Perebinos.

PUBLICITATE

Pe agenda dialogului se află sprijinul Lituaniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, intensificarea cooperării între parlamente și identificarea unor noi proiecte comune în domenii de interes reciproc.

Republica Moldova și Republica Lituania au stabilit relații diplomatice în 1992. În prezent, cele două state colaborează în baza a 49 de acorduri bilaterale aflate în vigoare, care acoperă domenii precum economia, educația, securitatea și cooperarea instituțională. Vizita are loc în contextul consolidării sprijinului politic european pentru parcursul de integrare al Republicii Moldova.