OSC solicită Parlamentului să respecte transparența decizională

Redacția SafeNews

Organizațiile societății civile solicită Parlamentului să respecte transparența decizională și să se abțină de la examinarea proiectelor de legi în regim de urgență fără o justificare plauzibilă. De asemenea, solicităm Parlamentului să organizeze consultări publice veritabile și incluzive a proiectelor de legi, respectând cu strictețe legislația cu privire la transparența în procesul decizional.

„La 13 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova se întrunește în ședință extraordinară. Ordinea de zi a ședinței a inclus adoptarea a opt proiecte. Majoritatea proiectelor incluse în ordinea de zi abordează subiecte cu impact important, cum ar fi modalitatea procedurii de alegere a Directorului CNA, modificări conceptuale și numeroase ale legislației ANI, modificarea Legii cu privire la Procuratură etc. 
Ele sunt propuse pentru votare într-un termen foarte restrâns de la înregistrare, fără consultări publice (cu excepția proiectului cu privire la ANI) și fără o justificare rezonabilă pentru această grabă. Șapte din cele opt proiecte au fost înregistrate la Parlament în mai puțin de 10 zile în urmă.  
Legislația în vigoare privind transparența decizională – Legea privind transparența în procesul decizional, Regulamentul Parlamentului și Concepția privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă – prevede termene și proceduri cu referire la examinarea proiectelor de legi, consultarea publică, transparența decizională, expertiza anticorupție, avizul Guvernului etc. 
Aceste rigori au fost introduse pentru a preveni abuzurile, a spori legitimitatea proiectelor adoptate și pentru a oferi o șansă pentru o discutare veritabilă a acestora în vederea identificării celor mai bune soluții pentru țară.
Organizațiile societății civile semnatare solicită Parlamentului să se abțină de la examinarea proiectelor de legi în regim de urgență fără o justificare plauzibilă. 
În caz contrar, aceasta va eroda încrederea în Parlamentul nou-ales.
Până în momentul expedierii, prezentul Apel numără 13 organizații semnatare, însă lista rămâne deschisă”, menționează OSC.