Organizațiile de producători din agricultură vor funcționa după un nou cadru legal

Redacția SafeNews

Producătorii agricoli din Republica Moldova vor putea beneficia de un cadru juridic și instituțional clar pentru constituirea și funcționarea organizațiilor de producători și a organizațiilor interprofesionale din sectorul agroalimentar. Guvernul a aprobat, în ședința din 5 august, proiectul de lege care reglementează acest domeniu.

Documentul stabilește condițiile de constituire, recunoaștere și funcționare a acestor organizații, precum și activitățile pentru care acestea pot fi recunoscute. Printre acestea se numără procesarea, comercializarea, ambalarea, promovarea și depozitarea produselor agricole, organizarea achizițiilor comune și controlul calității.

Proiectul introduce și reguli privind constituirea și administrarea fondurilor operaționale, care vor finanța programele desfășurate de organizațiile de producători. Totodată, sunt prevăzute mecanisme de monitorizare, suspendare sau retragere a recunoașterii, precum și proceduri pentru recuperarea plăților acordate în cazul nerespectării prevederilor legale.

PUBLICITATE

În același timp, inițiativa definește rolul organizațiilor interprofesionale, care vor facilita cooperarea dintre producători, procesatori și comercianți. De asemenea, sunt delimitate responsabilitățile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în aplicarea noilor prevederi.

Potrivit autorităților, adoptarea legii va permite agricultorilor din Republica Moldova să utilizeze mecanismele de cooperare prevăzute de legislația Uniunii Europene și să se pregătească pentru aplicarea cerințelor Politicii Agricole Comune.