Acasă Politic Opinii: Așteptările de la noua guvernare sunt uriașe

Opinii: Așteptările de la noua guvernare sunt uriașe

0

Reprezentanții partidelor extraparlamentare și cei ai societății civile spun că pauza anunțată de Partidul Acțiune și Solidaritate, în timpul ședinței de constituire a Parlamentului, nu este una condamnabilă. În același timp, „isteria” creată în jurul acestui subiect demonstrează că cetățenii nu mai au răbdare și vor schimbări imediate, spun deputații fostelor legislaturi, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.

Potrivit ex-deputatei Vitalia Pavlicenco, negocierile pe subiectul partajării funcțiilor în Parlament sunt justificate. Problema noii guvernări nu vizează aspectele tehnice de constituire a organelor Parlamentului, ci lipsa acută de cadre cu care se confruntă PAS, spune Pavlicenco.

„Cine are majoritatea în Parlament, are majoritatea și în comisii, astfel își promovează politicile, programul. Problema cea mai mare este echipa de specialiști. Dilema este dacă în instituțiile în care se vrea o reformare se vor găsi astfel de persoane care să aibă experiență și să manifeste incoruptibilitate, fermitate și competență, sau îi vor lăsa pe o parte din cei care sunt acum în funcții. PAS să nu se supere când vor veni critici din toate părțile, noi ne dorim doar ca să nu mai existe o dezamăgire masivă a populației”, a spus Vitalia Pavlicenco în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Și reprezentanții Platformei DA spun că ezitările partidului de guvernare sunt explicabile, în condițiile în care majoritatea deputaților PAS nu au experiență legislativă.

„Această pauza de 3 zile nu este gravă. Ceea ce ar trebui să se ia în considerare este că PAS lucrează deja contratimp. Isterizarea din societate începând cu ziua de luni demonstrează că așteptările societății sunt foarte mari, iar asta plasează PAS-ul într-o competiție contratimp, populația nu mai are răbdare, vrea schimbări imediate. Această pauză este firească. 80% dintre deputații PAS sunt oameni care au intrat în contact cu politica abia când au intrat pe ușa Parlamentului”, a spus Ion Terguță, reprezentant al Platformei DA.

Directorul Institutului European de Studii Politice califică drept o maturitate politică decizia PAS de a supune consultărilor cu opoziția toate procesele din Parlament. Astfel poate fi asigurată o colaborare armonioasă între opoziție și guvernare, spune Viorel Cibotaru.

„Viteza cu care se constituie noul Parlament depășește orice așteptare. Totul se mișcă destul de repede. Această pauză a fost necesară, mai degrabă, pentru a crea o coeziune în Parlament. PAS trebuie să creeze în Parlament o atmosferă de conlucrare, când multe decizii sunt luate de majoritatea absolută, inclusiv de opoziție”, a spus Cibotaru.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.