Operațiune amplă antidrog în Moldova: Peste 1,2 milioane de lei în substanțe interzise, confiscate în ultima săptămână

Redacția SafeNews

Poliția Republicii Moldova anunță că, în perioada 1–7 decembrie, a desfășurat noi acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri, punând un accent special pe protejarea minorilor și tinerilor de implicarea în consumul sau distribuirea substanțelor narcotice. Activitățile au vizat inclusiv monitorizarea rețelelor sociale și a platformelor online, acolo unde traficanții încearcă tot mai des să atragă persoane vulnerabile.

Potrivit autorităților, în urma operațiunilor desfășurate la nivel național, au fost scoase din circuit droguri în valoare totală de 1 294 692 de lei.

Pe linie contravențională, polițiștii au investigat 87 de cazuri, în cadrul cărora au efectuat 32 de percheziții. De asemenea, au fost inițiate 26 de cauze penale, însoțite de 21 de percheziții la domicilii, în mijloace de transport și asupra persoanelor suspectate de implicare în activități ilegale.

PUBLICITATE

În timpul acțiunilor, forțele de ordine au ridicat mai multe tipuri de droguri, printre care PVP („sare”), MDMA, hașiș, metadonă, mefedronă, marijuana și amfetamină.