Acasă Social Omicron, depistat în R. Moldova: Reguli în perioada stării de urgență

Omicron, depistat în R. Moldova: Reguli în perioada stării de urgență

0

Nunțile și cumetriile sunt interzise în zonele roșii de coronavirus. Iar la intrarea în țară a fost scoasă obligativitatea prezentării testului negativ PCR, dacă ești vaccinat.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a prelungit cu încă două luni starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării. Asta în condițiile în care crește îngrijorător numărul de infectări și a fost depistată tulpina Omicron, spun autoritățile din sănătate.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la data de 15 martie. De asemenea, începând de luni, la frontieră se va reveni la sistemul prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea va fi permisă dacă deții certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid efectuat cu 72 de ore, respectiv 48 de ore înainte de îmbarcare, dovada că te-ai tratat de infecție sau confirmarea că ai anticorpi.

Cei care nu vor deține aceste acte vor fi obligați să stea în carantină. Potrivit specialiștilor, hotărârea survine pe fondul unei creșteri cu 77 la sută a numărului de cazuri de îmbolnăviri în prima săptămână a anului, ceea ce a dus la trecerea municipiului Chișinău în pragul de alertă portocaliu. Având în vedere contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, depistată și în Moldova, au fost adoptate măsuri suplimentare de protecție.

Din 17 ianuarie, în localitățile aflate în pragul de alertă portocaliu, deservirea clienților în unitățile de alimentație publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în limita a 75 la sută din capacitate. Evenimentele private precum mesele festive, petrecerile corporative, nunțile, botezurile cu 25 sau mai mulți participanți, vor fi în continuare permise numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în pragurile de alertă verde și galben.

Iar dacă în localitate va fi declarat Cod Roșu, toate evenimentele în masă vor fi interzise, se arată în decizia autorităților.

Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul pe Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.