Acasă Social Oficial: Lista medicamentelor compensate crește cu 30% din 1 noiembrie

Oficial: Lista medicamentelor compensate crește cu 30% din 1 noiembrie

0

Modificări în metodologia de compensare a medicamentelor, care intră în vigoare de la 1 noiembrie, au fost anunțate de către Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a susținut astăzi o conferință de presă. Astfel, potrivit oficialei, „pentru mai mult din jumătate de denumiri comerciale de medicamente, care sunt incluse în lista compensatelor, pacientul nu va mai achita nimic.

„Începând cu 1 noiembrie va fi utilizată o metodologie nouă de compensare a medicamentelor. Pentru mai mult din jumătate de denumiri comerciale de medicamente, care sunt incluse în lista compensatelor, pacientul nu va mai achita. Astfel, lista medicamentelor care sunt oferite gratuit este extinsă. 
Este prevăzută stabilirea unui singur plafon de compensare: suma fixă compensată în locul celor două, care erau până acum. A fost majorată rata de compensare la 40%, 60% sau chiar 80% din prețul mediu cu amănuntul. Numărul medicamentelor oferite gratuit va crește cu circa 30 de procente, a declarat Nemerenco.

Totodată, termenul de import al medicamentelor în cazul certificatului expirat era de 6 luni, acum fiind prelungit până la un an.

„Am făcut modificări în ceea ce ține de înregistrarea în nomenclatorul de stat al medicamentelor. La momentul de față, numărul medicamentelor care este înregistrat în acest nomenclator a scăzut considerabil. Dacă în 2015 am avut 6.072 de medicamente înregistrate, în 2021 avem 3.679. La fel, se atesta o scădere de molecule în rândul medicamentelor de proveniență europeană.
Pandemia ne-a influențat viețile noastre. Ministerul Sănătății a fost nevoit să sporească accesul cât mai rapid al mai multor medicamente, care să fie noi, inovative, destinate tratamentului Covid cât mai rapid.
Ministerul Sănătății a venit cu modificarea cadrului normativ existent în vederea implementării a trei proceduri rapide de înregistrare a medicamentelor, spre deosebire de procedura ordinară care are un termen de 210 zile.
Procedura condiționată pentru medicamente necesare în situații de urgență, inclusiv vaccinuri, și pentru maladii de o importanță majoră pentru sănătatea publică. Timpul de evaluare a acestor medicamente este de 10 zile lucrătoare.
A doua este procedura accelerată de recunoaștere unilaterală pentru produsele medicamentoase de către produsele internaționale recunoscute ca EMA, FDI etc. În acest caz, la fel, timpul de evaluare a dosarelor este de 10 zile”, a anunțat Ala Nemerenco.

Cea de a treia este o procedură colaborativă pentru medicamentele care sunt precalificate de Organizația Mondială a Sănătății. Termenul de evaluare a dosarelor va fi de 45 de zile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.